Facebook Linkedin Instagram

Pot ajuta? - MOL – Program de Promovare a Talentelor

În primele două ediţii ale programului care a luat start în 2006 s-au putut înscrie elevi şi echipe de elevi cu vârsta cuprinsă între 8 şi 18 ani, care au obţinut rezultate foarte bune la competiţii naţionale şi internaţionale. Ei au beneficiat de sprijin pentru acoperirea costurilor de transport către locaţia gazdă a unei competiţii importante, sau de sprijin pentru achiziţionarea echipamentului sportiv de care au avut nevoie. Începând cu a treia ediţie a programului au putut candida şi tineri artişti, iar din anul 2011 MOL România şi Fundaţia Pentru Comunitate şi-a extins cercul grupului ţintă: pe bază de invitaţie pot participa şi acei tineri, care au fost sponsorizaţi în cadrul acestui program în ultimii doi ani, şi au împlinit vârsta de 18 ani.

  • În cadrul programului, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziţiona echipamente şi materiale.
  • În 2014 MOL România a susţinut cu o sumă totală de 297.000 de lei un număr de 422 de copii și tineri cu performanţe deosebite în sport sau artă,
  • Programul are deja o tradiție de nouă ani, perioadă în care MOL România a acordat sponsorizări în valoare de peste 2,1 milioane de lei unui număr de 2.120 de sportivi şi tineri artişti din România.

Mai multe detalii

Premiul Mentor

Premiul Mentor pentru Excelenţă în Educaţie se acordă din 2010 acelor profesori, antrenori, mentori care au descoperit şi lansat tinere talente, au avut o contribuţie esenţială în construirea carierelor şi în evoluţia profesională, dar a căror activitate a rămas fără recunoaştere publică, fără recompense morale sau materiale. Elevii și discipolii acestora au primit distincții la competiții și festivaluri interne și internaționale din domeniul artistic, sportiv sau științific. În cadrul Galei Mentor cei zece câştigători ai Premiului Mentor primesc un premiu în valoare de câte 8000 de lei şi un trofeu special, Trofeul Mentor, realizat de renumitul artist Ioan Nemţoi. ”Cu toții ne-am asumat anumite încercări sub îndrumarea unor mentori, chiar dacă poate la momentul respectiv nu înțelesesem pe deplin cât de important a fost rolul acestora în ghidarea pașilor noștri. Prin acordarea Premiilor Mentor pentru Excelenţă în Educaţie recunoaștem valoarea acestor oameni, care dezleagă greutățile atârnate de aripile tinerilor, pentru a-i învăța să zboare mai departe singur. Premiem profesori deosebiţi pentru că au format generații întregi de oameni şi pentru că îi ajută pe tineri să descopere cât de puternici sunt, de fapt.”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman MOL România.

Mai multe detalii

Program pentru sănătatea copiilor

Programul MOL – Pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundaţia pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziţie de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizaţiilor non-profit care derulează proiecte de terapie emoţională sau terapie prin artă pentru copiii sau tinerii care sunt afectaţi de boli cronice, suferă de dizabilităţi sau se află în curs de recuperare după afecţiuni grave. Proiectele eligibile sunt programe de terapie emoţională: terapii de grup, terapii prin trăiri personale pozitive, prin experienţe şi acumulări personale, proiecte de terapie prin artă: instrumente vizuale, muzică, activităţi de auto-exprimare creativă, individuală şi de grup. În cele cinci ediții precedentele MOL România a sponsorizat 90 proiecte cu aproape 1,5 milioane de lei, beneficiarii fiind peste 7300 de copii și tineri.

Mai multe detalii

Spaţii Verzi

MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat lansează în 2015 pentru a zecea oară programul pentru Spaţii Verzi. Iniţiativa care urmăreşte implicarea copiilor şi a tinerilor în proiecte de amenajare a spaţiilor verzi a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă de la pornirea sa din anul 2006. În primul an s-a derulat un program la scară mai redusă, un aşa numit program-pilot – astfel în judeţul Harghita au fost sprijinite 12 proiecte, însumând un total de 7000 euro. Rezultatele au depăşit aşteptările, astfel deja de la al doilea an programul a fost extins la nivel naţional. După ce în primii ani programul s-a concentrat asupra spaţiilor verzi urbane, începând cu 2009, aceasta s-a întregit cu o nouă componentă: „Arii Naturale Protejate”.

În cadrul componentei „Spaţii verzi urbane” se acordă finanţare proiectelor care îşi propun reabilitarea sau crearea de spaţii verzi şi desfăşurarea activităţilor de educaţie ecologică în rândul comunităţilor locale, derulate de ONG-uri în parteneriat cu diferite instituţii.

Componenta de finanţare „Arii Naturale Protejate” urmăreşte promovarea şi popularizarea ariilor protejate din România cu scopul de a ridica nivelul de acceptare a acestora în rândul comunităţilor locale prin intermediul implicării ONG-urilor şi şcolilor, a comunităţilor locale precum şi al administratorilor de arii protejate.

  • Finanțările totale acordate în cele nouă ediții anterioare, desfășurate în perioada 2006-2014, au depășit un milion de euro
  • În proiectele s-au implicat peste 140.000 de voluntari, echivalentul aproximativ al numărului locuitorilor oraşelor Satu Mare / Buzău.
  • Proiectele finanțate au „înverzit” o suprafaţă de circa 390.000 de metri pătrați.
  • De asemenea, „Spaţii verzi” a sprijinit 147 de proiecte de popularizare a importanţei ariilor protejate, prin activităţi variate: crearea sau amenajarea unor centre de vizitare a ariilor protejate, organizarea taberelor Junior Ranger – în care copiii au fost îndrumați în domeniul protecției și conservării patrimoniului natural, înfiinţarea de poteci tematice în scop educațional.

Mai multe detalii

Permis pentru viitor

MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat beneficiarii primei ediții a Programului MOL - Permis pentru viitor, 32 de tineri din medii defavorizate urmând să fie finanțați pentru obținerea permisului de conducere, atât pentru plata cursurilor școlii de șoferi cât și a taxelor adiacente. Pentru acești tineri, deținerea permisului reprezintă un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau un instrument benefic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în cazul celor deja angajați.

Mai multe detalii

×