Utilizăm cookies pentru a îmbunătăți structura și conținutul paginilor noastre de internet, experiența ta ca vizitator și pentru a-ți transmite mesaje de publicitate cat mai relevante. Făcând click pe butonul "Accept" îți exprimi acordul cu politica de cookies a molromania.ro pe acest dispozitiv, în cazul în care setările tale nu le dezactivează.

ACCEPT
Facebook Linkedin Instagram

Caută după dată:

Caută după cuvinte cheie:

Grupul MOL anunță rezultatele financiare pentru anul 2015

  • Grupul MOL a obținut un rezultat operațional solid, de 2,5 miliarde USD, cu 13% peste nivelul din 2014
  • Segmentul Downstream (rafinare și distribuție) a obținut cel mai bun rezultat din istorie, cu o contribuție solidă la programul intern de eficientizare
  • Producția totală de hidrocarburi a crescut cu 7% comparativ cu anul anterior, la 104 mii bep/zi
  • MOL a consemnat o ajustare de depreciere a activelor în valoare de 1,7 miliarde USD, în principal ca urmare a cotațiilor scăzute ale petrolului

BUDAPESTA, 24 Februarie, 2015 – Grupul MOL a anunțat astăzi rezultatele financiare pentru 2015. Segmentul Dowmstream a consemnat anul trecut cel mai bun rezultat financiar din istoria sa, având o contribuție de peste două ori mai ridicată la rezultatul Grupului ca în anul 2014. Producția segmentului Upstream (explorare și producție de hidrocarburi) a crescut cu un ritm anual de 7%, până la un nivel mediu de 104 mii barili echivalent petrol pe zi, susținută de succesul eforturilor de intensificare a producției în regiunea Europei Centrale și de Est (ECE).

Grupul MOL și-a depășit semnificativ ținta de profit operațional pentru 2015, de 2,2 miliarde USD, înregistrând un rezultat CCS EBITDA (profit înainde de dobânzi, deprecieri și amortizări, excluzând elementele excepționale și fluctuațiile de prețuri) de 2,5 miliarde USD, în pofida înjumătățirii cotațiilor petrolului. De asemenea, MOL a generat fluxuri substanțiale de numerar liber disponibil (2,1 miliarde USD), semnificativ mai mari decât cheltuielile de capital aferente activității organice (1,3 miliarde USD), ceea ce a condus la un bilanț robust, cu grad de îndatorare redus.

Segmentul Downstream (rafinare și distribuție) a consemnat în 2015 cea mai bună performanță financiară din istoria sa, cu un rezultat operațional (Clean CCS EBITDA) de 463 miliarde HUF (1,65 miliarde USD), de peste două ori mai ridicat decât în anul anterior. Activitatea Downstream a valorificat oportunitățile generate de mediul extern, iar rezultatul EBITDA a fost generat, în proporție de 50%, de programele interne de eficientizare începute în 2011.

În cadrul segmentului Downstream, vânzările retail ale Grupului MOL în România (incluzând carburanți, GPL și lubrifianți) au crescut în 2015 cu 17%, la 586 kt, de la 501 kt în anul 2014, în principal ca urmare a extinderii anorganice a rețelei de benzinării. Pe ansamblul anului anterior, vânzările de motorină au avansat cu 15%, la 419 kt, în timp ce vânzările de benzină au urcat cu 18%, la 152 kt. În trimestrul al patrulea al anului 2015, vânzările retail ale Grupului MOL în România au crescut cu 20% în volum comparativ cu acelațși interval al anului 2014, la 153 kt. Motorina a generat vânzări de 110 kt în Q4, în urcare cu 20%, iar benzina a avut vânzări de 39 kt, cu 18% mai mult față de intervalul corespunzător din 2014.

Pe ansamblul Grupului MOL, ritmul de creștere a vânzărilor retail a fost anul trecut de 11%, la 3.916 kt.

În ceea ce privește segmentul Upstream (explorare și producție), în contextul înjumătățirii prețurilor petrolului, rezultatul EBITDA excluzând elementele excepționale s-a situat la 201 miliarde HUF (719 milioane USD) în 2015, în scădere cu 26%.

Producția totală de hidrocarburi a urcat cu 7%, la 104 mii bep/zi în 2015. Nivelul producției din Croația a avansat cu 7%, în timp ce nivelul din Ungaria a rămas aproape constant, un rezultat foarte bun, având în vedere că estimările inițiale vizau o scădere cu 5%. Pe segmentul extracției de țiței, producția a urcat cu 20% în Croația și cu 5% în Ungaria.

Conform intențiilor anunțate anterior, activele referitoare la proiectul Akri Bijeel au fost scoase din evidență prin casare în trimestrul 4 2015 ca urmare a renunțării la acest perimetru. De asemenea, MOL a înregistrat ajustări suplimentare de depreciere a activelor în trimestrul 4 2015, în principal ca urmare a revizuirii estimărilor privind prețul petrolului, care sunt utilizate pentru evaluarea activelor. Cele mai importante elemente au legătură cu activele din Regatul Unit.

Segmentul Gas Midstream (transport de gaze naturale) a avut o contribuție anuală la EBITDA de 60 miliarde HUF (213 milioane USD) în 2015, similară cu cea din anul 2014.

Președintele-CEO Zsolt Hernádi a declarat: “Industria de petrol și gaze, inclusiv MOL, s-a confruntat cu unul dintre cele mai dificile contexte de piață înregistrate în ultimele 2 decenii, după ce cotațiile petrolului au scăzut cu mai mult de 70% comparativ cu nivelul din vara anului 2014. În pofida acestor dificultăți, am reușit să îmbunătățim rezultatul operațional cu 13% față de anul 2014, depășind estimările noastre, am generat substanțiale fluxuri de numerar disponibil și am încheiat anul cu o situație bilanțieră foarte solidă. Aceste realizări situează Grupul MOL în topul celor mai performante companii petroliere integrate. Schimbările dramatice ale contextului extern ne-au determinat să luăm o serie de decizii dificile dar necesare, inclusiv revizuirea valorii de piață a activelor noastre din segmentul Upstream. Aceste evoluții au dus la înregistratea unor costuri contabile ridicate, fără impact asupra fluxurilor de numerar, la fel ca în cazul multor companii de petrol și gaze. MOL a demonstrat în 2015 că deține o platformă Downstream eficientă, care generează fluxuri de numerar ridicate, poate valorifica oportunitățile de piață și este în măsură să investească în dezvoltarea pe termen lung a afacerii. În plus, Next Downstream Program deja ne-a depășit așteptările, în primul an de aplicare. În același timp, suntem în curs de a adapta procesele diviziei Upstream pentru ca aceasta să poată opera profitabil, atât la nivelul ECE cât și la nivel internațional, chiar la un nivel al prețului petrolului de 35 USD pe baril. Principalul nostru obiectiv pentru 2015 este să obținem un nivel al EBITDA de 2 miliarde USD și să generăm fluxuri de numerar suficient de mari pentru a acoperi atât necesitățile interne de investiții cât și plata de dividende către acționarii noștri, chiar și în condiții dificile de piață”.

Puteți viziona prezentarea rezultatelor financiare de către MOL Group CFO József Simola, Group Downstream Executive VP Ferenc Horváth și Group E&P COO Berislav Gašo la adresa www.molgroup.info

Programul MOL - Permis pentru viitor sprijină 32 de tineri din medii defavorizate în obținerea permisului de conducere auto

MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat beneficiarii primei ediții a Programului MOL - Permis pentru viitor, 32 de tineri din medii defavorizate urmând să fie finanțați pentru obținerea permisului de conducere, atât pentru plata cursurilor școlii de șoferi cât și a taxelor adiacente. Pentru acești tineri, deținerea permisului reprezintă un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau un instrument benefic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în cazul celor deja angajați.

Prima ediție a Programului MOL Permis pentru Viitor s-a derulat în parteneriat cu Salvați Copiii România, Asociația de Protejare a celor Talentați „Nyilas Misi”, Fundația Principesa Margareta a României și Fundația „Sfântul Francisc”.

„MOL România și organizațiile partenere au lansat acest program pentru a facilita accesul la educație profesională a cât mai multor tineri din medii defavorizate, care nu dețin resursele financiare necesare. Sprijinul concret primit la această vârstă poate reduce dezavantajul creat de situația socială și materială și poate ajuta tinerii să înțeleagă necesitatea calificării și recalificării conform cerințelor pieții muncii. Vom urmări cu atenție în continuare derularea primei ediții a acestui program și urăm succes tinerilor beneficiari în obținerea permisului de conducere”, a declarat Kinga Daradics, CEO și Country Chairman al MOL România.

La prima ediție a programului s-au înscris peste 150 de tineri din 20 de județe, majoritatea solicitând finanțare pentru acoperirea cheltuielilor permisului de conducere categoria B. Fondurile alocate de MOL România pentru această ediție a Programului sunt de 50.000 lei. Beneficiarii au fost selectați de către cele cinci ONG-uri partenere, fiecare jurizând conform statutului propriu și experienței câștigate desfășurând activități cu tinerii din mediile defavorizate, de mai mulți ani.

Beneficiarii provin din București și din județele Bihor, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Mureș, Prahova, Sibiu și Timiș.

“Costurile școlilor de șoferi rezultate din ofertele de preț ne-au permis ca să acordăm sprijin pentru 32 de tineri, față de numărul de 25 estimat inițial. Trei tineri au candidat pentru obținerea unui permis din categoria C, ceilalți pentru categoria B. Urmează să încheiem contractele de sponsorizare cu fiecare și sperăm că până la sfârșitul verii vor termina cu succes școala de șoferi. Experiența dobândită până acum și în următoarele luni, în timpul frecventării cursurilor de către beneficiari, ne va ajuta să pregătim ediția a 2-a, pe care dorim s-o lansăm spre sfârșitul anului ”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Despre Programul MOL Permis pentru Viitor

Programul MOL Permis pentru viitor este organizat de Fundaţia pentru Comunitate în parteneriat cu Asociația de Protejare a celor Talentați „Nyilas Misi”, Fundația Principesa Margareta a României, Fundația „Sfântul Francisc” și Salvați Copiii România, din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Prin acest program, MOL România acordă finanțarea necesară obținerii permisului de conducere pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie), în cazul tinerilor din medii defavorizate, cu vârstele cuprinse între 17 și 25 de ani, pentru care existența permisului este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă, ori un instrument benefic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în cazul celor care se află deja în activitate.
Concursul de proiecte pentru prima ediție a fost lansat la 19 noiembrie 2015, iar termenul de trimitere a dosarelor a fost 19 ianuarie 2016. Fondul programului a fost de 50.000 lei.

Susține-ne pentru a deveni Campion Național pe România!

MOL România participă la concursul destinat companiilor din țările europene, European Business Awards. În prima etapă a concursului, printre alte companii din România, am fost desemnați Campion Național. În momentul de față concurăm cu Campionii Naționali din țara noastră pentru a obține cele mai multe voturi și a deveni Campion Național pe România (National Public Champion). Voturile pot fi înregistrate pe următorul link până la data de 26 februarie.
Mulțumim!

MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează a 11-a ediție a programului Spații Verzi, cu finanțări de 680.000 lei

MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează cea de-a 11-a ediție a programului Spații Verzi, cea mai veche platformă de responsabilitate socială a MOL România, prin care pune la dispoziția asociațiilor și organizațiilor un fond anual de 680.000 de lei pentru implementarea proiectelor de protecție a mediului și de încurajare a implicării tinerilor în aceste activități.

“Am dori să marcăm cei zece ani de când MOL România alături de Fundația pentru Parteneriat se implică pentru ca acest program ecologic și educațional să aducă îmbunătățiri calității vieții noastre. Bilanţul primului deceniu de existenţă este pozitiv, în special pentru că a implicat un număr impresionant de tineri, peste 170.000. Lansăm cea de-a 11-a ediţie a programului având convingerea că eforturile voluntarilor vor contribui atât la îmbunătăţirea vieţii comunităţilor cât şi la un viitor mai bun pentru generațiile care vin”, a declarat Kinga Daradics, CEO & Country Chairman al MOL România.

Organizațiile neguvernamentale sunt invitate să depună, până la 10 februarie, propunerile de proiecte în domeniul protecției mediului în cadrul celor două componente ale programului: Spații Verzi Urbane și Arii Naturale Protejate. Acestea vor fi evaluate de către un juriu de specialitate iar proiectele selectate pentru finanțare vor fi anunţate până la sfârșitul lunii martie.

În cadrul componentei Spaţii Verzi Urbane sunt finanțate proiecte care au ca scop reabilitarea sau crearea de suprafețe înverzite pe lângă desfăşurarea activităţilor de educaţie ecologică în rândul comunităţilor locale. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate sunt căutate și recompensate proiecte care urmăresc promovarea şi popularizarea ariilor protejate din România cu scopul de a îmbunătăți nivelul de acceptare a acestora în rândul comunităţilor locale. Proiectele finanțate prin această componentă pot fi implementate de ONG-uri în parteneriat cu organizații, instituții publice dar şi cu administratori de arii protejate.

În 2016 vor fi acordate finanțări pentru următoarele tipuri de activități:

  • crearea sau reabilitarea de spații verzi urbane prin metode ecologice,
  • educaţie ecologică non-formală în rândul tinerilor şi a comunităţilor locale,
  • organizarea taberelor Junior Ranger,
  • activități și evenimente organizate cu ocazia Zilei Ariei Protejate sau a altor zile internaţionale/mondiale ca Ziua Pământului sau Ziua Biodiversității (workshop-uri, concursuri, expoziții prezentări),
  • înființarea sau amenajarea centrelor de vizitare a ariilor protejate,
  • crearea și amenajarea unor poteci tematice în scop educaţional.

Programul Spaţii Verzi încurajează organizarea activităților de educație ecologică, a acţiunilor creative și interactive menite să stârnească interesul membrilor comunităților locale şi să îi determine să se implice în activități din domeniul protecției mediului. Cei interesați vor găsi manuale educative cu idei pentru realizarea activităților ecologice pe pagina web a programului și a Fundației pentru Parteneriat.

Bugetul anual alocat programului de către MOL România este de 680.000 de lei. Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei. Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro, www.molromania.ro, respectiv www.repf.ro

Premiile Spaţii verzi 2015

Câştigătorul premiului „Spaţii Verzi” 2015: Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală – CRAL
Proiectul cu titlul ”Grădina aromată a timpului” s-a desfășurat în oraşul Haţeg, pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului în perioada aprilie – septembrie 2015. Scopul proiectului a fost acela de a crea un spaţiu verde urban destinat elevilor şi turiştilor, dar şi persoanelor cu deficienţe de vedere, ce combină, în scop educaţional, geo şi fito-diversitatea locală. Spaţiul amenajat cuprinde trei zone distincte: Aleea timpului, Grădina cu plante aromatice şi Grădina Bunicii. Prin intermediul panourilor explicative, zonele sunt interpretate şi în limbaj Braille astfel încât să fie accesibile şi persoanelor cu deficienţe de vedere. Fiecare dintre cele trei zone cuprinde şi elemente de land art, de promovare a unor vechi meşteşuguri locale sau de atracţie turistică (ex. mozaic din piatră ce reconstituie cochilia unui amonit, gard de nuiele împletite, gard de piatră, piatra meteorologică). A mai fost amenajată o simeză în aer liber, un spaţiu de relaxare şi o căsuţă a voluntarilor. Toate lucrările de amenajare au fost completate cu workshop-uri practice, în urma cărora au rezultat materiale destinate susţinerii celor trei module educaţionale.

Câştigătorul premiului „Arii Naturale Protejate” 2015: Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius
Proiectul premiat, denumit „Cu Junior Rangerii implicăm comunitățile în păstrarea și promovarea valorilor naturale”, a avut ca scop implicarea comunității în promovarea sitului Valea Iadului. Proiectul a inclus realizarea și amenajarea traseului de mountain bike „Săritoarea Ieduțului”, lecții în aer liber pentru copii despre biodiversitatea ariilor protejate, precum și acțiuni de creștere a gradului de conștientizare în rândul tinerilor din 6 comunități prin activități de tip Junior Ranger și promovarea acestora prin intermediul unui film intitulat sugestiv „De ce Junior Ranger?” - disponibil on-line. În cadrul taberei Junior Ranger s-au desfășurat activități educaționale, recreative, jocuri, activități de conștientizare a importanței protejării speciilor și habitatelor.
Proiectul a fost implementat în perioada 15 aprilie – 28 septembrie 2015. În cadrul proiectului asociația a mai organizat evenimentul Ziua Liliacului Carpatin, în cadrul căruia au avut loc un târg de produse locale, spectacole folclorice realizate de localnici, degustări de produse tradiționale, întreceri și concursuri inedite.

Detalii despre program

În cei 10 ani de existență a programului au fost finanțate în total 424 de proiecte din domeniul protecției mediului cu 4,83 milioane lei, proiecte în care s-au implicat mai mult de 170.000 de persoane, mai ales copii și tineri. În cadrul componentei Spații Verzi Urbane au fost înverzite 428.327 mp de teren urban, prin plantarea a 69.539 de arbuști și pomi și a 62.589 de flori.
În cadrul componentei Arii Naturale Protejate au avut loc 479 de activități extrașcolare de educație ecologică, au fost organizate 69 de tabere Junior Ranger și au fost înființate și amenajate 71 noi poteci tematice în ariile naturale protejate din România.

Cerere de finantare arii naturale protejate 2016

Formular - cerere de finantare - spatii verzi urbane 2016

Ghidul solicitantului arii naturale protejate 2016

Ghidul solicitantului spatii verzi urbane 2016

Un deceniu de Spaţii Verzi: cel mai vechi program de CSR al MOL România a susţinut cu 1 milion de euro peste 400 de proiecte

Spații Verzi, cel mai vechi program de responsabilitate socială al MOL România, desfăşurat împreună cu Fundația pentru Parteneriat, împlineşte un deceniu de existenţă neîntreruptă. Prin intermediul acestei platforme au fost plantaţi 69.000 de pomi și arbuști, au fost reabilitate terenuri cu o suprafaţă de 428.000 de metri pătraţi și au fost amenajate 71 de poteci tematice în ariile naturale protejate.

“Suntem onoraţi să putem anunţa că programul Spaţii Verzi, una dintre primele platforme de responsabilitate socială ale MOL România, a ajuns la frumoasa vârstă de zece ani. MOL România a sprijinit în ultimii zece ani acest program, ceea ce demonstrează seriozitatea şi consecvenţa în îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de comunitate. Pe de altă parte, dacă privim acest moment aniversar şi ca pe un moment de bilanţ, ne dăm seama că rezultatele obţinute sunt impresionante, mai ales în ceea ce privește implicarea comunităților. Acest bilanţ ne îndreptăţeşte să credem că programul nostru, prin impactul său asupra comunităţilor, a pus bazele unei transformări pozitive, cu rezultate solide pe termen lung. De aceea vom continua să încurajăm şi să sprijinim comunităţile care vor să înfrumuseţeze mediul în care trăiesc”, a declarat Kinga Daradics, CEO şi Country Chairman al MOL România.

În cei zece ani de la lansarea programului Spaţii Verzi, MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat au finanţat 424 de proiecte cu o sumă totală ce depăşeşte 4,8 milioane de lei. Peste 170.000 de copii şi tineri au fost implicaţi în acţiunile de creare şi re-creare a spaţiilor verzi și de promovare a ariilor naturale protejate, având astfel ocazia de a învăţa dar şi de a contribui în mod direct la activităţi menite să protejeze mediul.

„Colaborarea dintre MOL România și Fundația pentru Parteneriat dăinuie de o decadă. O decadă în care am sprijinit mobilizarea și implicarea a zeci de mii de oameni în activități mediu-protective, o decadă în care am fost împreună de partea verdelui, contribuind astfel la înfrumusețarea a sute de zone urbane și la protejarea superbelor arii protejate din România. Cei zece ani de parteneriat și rezultatele obținute reprezintă dovada vie a faptului că sfera de afaceri și sfera neguvernamentală pot lucra împreună pentru a produce schimbări pozitive la nivelul societății”, a declarat László Potozky, fondator și director al Fundației pentru Parteneriat.

Zece ani de Spații Verzi (2006-2015) în cifre:

  • 4,83 mil. lei: suma totală cu care MOL România și Fundația pentru Parteneriat au finanțat proiecte din domeniul protecției mediului ale organizațiilor neguvernamentale
  • 424: numărul proiectelor finanțate
  • 171.075: numărul total al copiilor și tinerilor implicați în activități ecologice și/sau de educație ecologică
  • 69.539: numărul pomilor și arbuștilor plantați prin proiectele finanțate de Spații Verzi
  • 62.589: numărul total al florilor plantate
  • 428.327 mp: suprafața totală a terenurilor urbane reabilitate
  • 71: numărul potecilor tematice noi amenajate în ariile naturale protejate
  • 69: numărul activităţilor Junior Ranger (tabere)
  • 479: numărul activităților extraşcolare de educație ecologică organizate (prezentări, excursii, concursuri, expoziții și alte evenimente)

Programul Spații Verzi,este o iniţiativă comună a MOL România şi a Fundaţiei pentru Parteneriat lansată în 2006 sub forma unui program de grant-uri ce a urmărit implicarea copiilor şi a tinerilor în proiecte de amenajare a spaţiilor verzi. Programul se desfăşoară sub forma unui concurs anual de proiecte, care sunt derulate de către asociațiile și organizațiile care primesc finanțări. Programul este structurat pe două arii majore:Spaţii Verzi Urbane și Arii Naturale Protejate.
În cadrul componentei Spaţii Verzi Urbane sunt căutate şi recompensate acele proiecte care au ca scop reabilitarea sau crearea de suprafețe înverzite şi desfăşurarea activităţilor de educaţie ecologică în rândul comunităţilor locale, derulate de ONG-uri în parteneriat cu diferite instituţii. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate sunt finanţate acele proiecte care urmăresc promovarea şi popularizarea ariilor protejate din România cu scopul de a îmbunătăți nivelul de acceptare a acestora în rândul comunităţilor locale prin intermediul implicării ONG-urilor şi şcolilor, a comunităţilor locale precum şi al administratorilor de arii protejate.

Premiile Spaţii Verzi 2015

Câştigătorul premiului „Spaţii Verzi” 2015: Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală – CRAL
Proiectul cu titlul ”Grădina aromată a timpului” s-a desfășurat în oraşul Haţeg, pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului în perioada aprilie – septembrie 2015. Scopul proiectului a fost acela de a crea un spaţiu verde urban destinat elevilor şi turiştilor, dar şi persoanelor cu deficienţe de vedere, ce combină, în scop educaţional, geo şi fito-diversitatea locală. Spaţiul amenajat cuprinde trei zone distincte: Aleea timpului, Grădina cu plante aromatice şi Grădina Bunicii. Prin intermediul panourilor explicative, zonele sunt interpretate şi în limbaj Braille astfel încât să fie accesibile şi persoanelor cu deficienţe de vedere. Fiecare dintre cele trei zone cuprinde şi elemente de land art, de promovare a unor vechi meşteşuguri locale sau de atracţie turistică (ex. mozaic din piatră ce reconstituie cochilia unui amonit, gard de nuiele împletite, gard de piatră, piatra meteorologică). A mai fost amenajată o simeză în aer liber, un spaţiu de relaxare şi o căsuţă a voluntarilor. Toate lucrările de amenajare au fost completate cu workshop-uri practice, în urma cărora au rezultat materiale destinate susţinerii celor trei module educaţionale.

Câştigătorul premiului „Arii Naturale Protejate” 2015: Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius
Proiectul premiat, denumit „Cu Junior Rangerii implicăm comunitățile în păstrarea și promovarea valorilor naturale”, a avut ca scop implicarea comunității în promovarea sitului Valea Iadului. Proiectul a inclus realizarea și amenajarea traseului de moutain bike „Săritoarea Ieduțului”, lecții în aer liber pentru copii despre biodiversitatea ariilor protejate, precum și acțiuni de creștere a gradului de conștientizare în rândul tinerilor din 6 comunități prin activități de tip Junior Ranger și promovarea acestoraprin intermediul unui film intitulat sugestiv „De ce Junior Ranger?” - disponibil on-line. În cadrul taberei Junior Ranger s-au desfășurat activități educaționale, recreative, jocuri, activități de conștientizare a importanței protejării speciilor și habitatelor.
Proiectul a fost implementat în perioada 15 aprilie – 28 septembrie. În cadrul proiectului asociația a mai organizat evenimentul Ziua Liliacului Carpatin, în cadrul căruia au avut loc un târg de produse locale, spectacole folclorice realizate de localnici, degustări de produse tradiționale, întreceri și concursuri inedite.

Bugetul anual alocat programului de către MOL România este de 670.000 de lei. Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei. Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro , respectiv www.repf.ro.

Peste 1.000 de copii și tineri cu nevoi speciale vor beneficia de terapii alternative prin

Programul MOL pentru sănătatea copiilor – 2015

11 decembrie 2015, CLUJ-NAPOCA – MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat organizațiile non-profit care vor beneficia de finanțare în cadrul celei de-a șaptea ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Proiectele organizațiilor desemnate câștigătoare vor fi folosite pentru sprijinirea, prin terapii alternative, a peste 1.000 de copii cu deficiențe, boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecţiuni grave.

„În cele șapte ediții ale Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor au fost înscrise peste 700 de proiecte, majoritatea având ca obiect reintegrarea psiho-socială a copiilor cu dizabilități. De asemenea, am remarcat în edițiile mai recente că unele dintre propuneri au ca scop pre-profesionalizarea. Ne bucurăm că primim proiecte de calitate pe care le putem susține și care arată efortul comunităților și al ONG-urilor pentru a facilita accesul a cât mai multor copii și adolescenți cu probleme grave de sănătate la educație, inclusiv la cunoștințele care în viitor pot asigura și îndeplinirea criteriilor de ocupare a unui loc de muncă. Dorim să susținem în continuare acest program prin care sprijinim soluţionarea unor probleme, alături de specialiști și de familiile celor afectați”, a declarat Kinga Daradics, CEO și Country Chairman al MOL România.

În cadrul ediției a 7-a a programului, organizațiile non-profit și asociațiile care derulează proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională pentru copii și tineri cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave, au depus 87 de proiecte. Dintre acestea, în urma unui proces de evaluare și jurizare, au fost selectate pentru finanțare integrală sau parțială 19 proiecte care vor fi implementate în perioada decembrie 2015 – august 2016.
Fondurile alocate de MOL România pentru această ediție a Programului sunt de 313.500 lei. Dintre cele 19 ONG-uri câștigătoare, 7 vor obține finanțare pentru prima dată în timp ce altele 12 s-au mai numărat printre beneficiari în ediții anterioare ale acestui Program.

Organizațiile selectate provin din București și din județele Bacău, Bihor, Cluj, Covasna, Galați, Harghita, Sibiu și Timiș. Proiectele câștigătoare vizează explorarea și aplicarea de terapie prin artă, meloterapie, ludo-terapie, terapie prin dans, hidroterapie, stimulare senzorială, drama terapie, biblioterapie, „legacy making”, atelierele de teatru, terapia asistată de animale, terapie experiențială, terapii combinate, respectiv reabilitarea psiho-socială și dezvoltarea unor competențe.

“Diversitatea proiectelor și, implicit, a terapiilor alese pentru finanțare prin acest program arată larga viziune a juriului în selectarea proiectelor. Pregătirea specialiștilor și experiența dobândită în decursul celor șase ediții anterioare ale programului asigură evaluarea complexă ale fiecărui proiect înscris. De asemenea, rezultatele obținute precum și prezentarea acestora către publicul larg odată cu lansarea noii ediții, asigură o bună comunicare între organizațiile din domeniu, specialiști, organizatorul programului și finanțator, în beneficiul copiilor cu dizabilități și familiilor care caută soluții de durată pentru acești copii”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundaţiei Pentru Comunitate.

Despre Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor

Programul MOL – Pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundaţia pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziţie de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizaţiilor non-profit, respectiv organizațiilor nonguvernamentale (fundaţii, asociaţii, federaţii) și organizațiilor religioase care derulează proiecte de terapie pentru copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave

Proiectele eligibile sunt programe de terapie emoţională: terapii de grup, terapii prin trăiri personale pozitive, prin experienţe şi acumulări personale, proiecte de terapie prin artă: instrumente vizuale, muzică, activităţi de auto-exprimare creativă, individuală şi de grup.

În cele șase ediții precedente, MOL România a sponsorizat 109 proiecte cu aproape 1,76 milioane de lei, beneficiarii fiind peste 8.000 de copii și tineri.

Concursul de proiecte pentru cea de-a șaptea ediție a fost lansat la 1 octombrie, iar termenul de trimitere a dosarelor de proiecte a fost 30 octombrie 2015. Fiecare organizație a putut să beneficieze de o sumă de maximum 20.000 lei sub formă de prefinanţare, iar fondurile totale disponibile au fost de 313.500 lei.

Juriul ediției 2015 a fost format din: Violeta Stan, medic primar de neurologie și psihiatrie a copilului și adolescentului, Coordonator național al Academiei Europene pentru Dizabilitățile Copilului, Mugur Ciumăgeanu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Psihiatrie Comunitară, Roxana Morun, realizator, TVR Timișoara, Gyöngyi Tar, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, Csilla Balgoh, profesor logoped, Asociația Hip-Tep din Aiud, câștigătoarea Premiului MOL pentru sănătatea copiilor 2015.


Despre proiectele finanțate

Asociația Little People va concepe un kit de internare pentru copii cu afecțiuni oncologice. Instrumentele unice, precum păpușa terapeutică, cartea de activități și instrumentele medicale integrate în jocul cu tematică medicală va permite copiilor bolnavi de cancer familiarizarea într-o manieră interactivă cu mediul de spital, cunoașterea și înțelegerea procedurilor medicale, adaptarea la contextul de boală și găsirea unor mecanisme prin care să realizeze un management eficient al propriilor emoții.

Scopul principal al proiectului conceput de Asociația Help este dotarea unui cabinet multisenzorial cu instrumentele de bază, iar prin activitățile derulate în cadrul acestuia se va contribui la dezvoltarea funcțiilor senzoriale, motrice și cognitiv-emoționale ale copiilor participanți în proiect.

Asociația Tandem va oferi cursuri speciale de dans pentru copii nevăzători de la Şcoala de Deficienţi de Vedere Austrului din Bucureşti, creând un cadru metodologic de lucru cu persoane nevăzătoare și formând instructori de dans care să poată lucra în paralel şi împreună cu şcolile de nevăzători pentru a preda noţiuni de dans şi conştientizare corporală tinerilor cu deficienţe de vedere.

Proiectul Asociației Clubul Sportiv Timișoara va contribui la reabilitarea psihosocială și emoțională a unor copii preșcolari cu afecțiuni neuropsihiatrice. Echipa multidisciplinară implicată în proiect a dezvoltat un program complex de intervenție timpurie, ce vizează dezvoltarea unor noi strategii de coping și creșterea factorilor de reziliență la copiii și familiile acestora.

Asociația persoanelor cu deficiențe de auz “Ascultă Viața!” și-a propus ajutarea copiilor cu deficiențe de auz şi cu deficienţe senzoriale multiple să-şi dezvolte abilități de viață independentă, psihomotrice, de relaționare și comunicare, dar și de sensibilizare cu privire la obiectele caracteristice domeniului artistic rezultate din activitatea de olărit.

Scopul proiectului oferit de Asociația Corabia Prieteniei este să contribuie la îmbunătățirea calității vieții copiilor cu tulburări de dezvoltare a limbajului. Prin joc, desen, pictură, modelaj şi dramaterapie, copiii vor descoperi noi resurse, vor avea posibilitatea să se exprime şi să se facă văzuți.

Fundaţia „Salvator” îşi propune prin proiectul „Bucuria Călăriei” activităţi de stimulare multisenzorială prin terapia ecvestră, urmărind recuperarea şi dezvoltarea personală armonioasă a copiilor cu dizabilităţi, facilitând formarea autonomiei personale şi integrarea şcolară şi socială.

Proiectul conceput de Fundaţia Creştină Elim vizează reabilitarea psiho-socială şi motorie a unor copii cu afecţiuni neuromotorii şi cu tulburări de comportament prin amenajarea unei camere multisenzoriale și prin derularea unor activități terapeutice în cadrul acesteia.

Fundația Inimă de Copil va oferi posibilitatea pentru copii cu dizabilități din județele Galați, Brăila și Tulcea să beneficieze săptămânal, pe lângă terapiile de reabilitare și recuperare pe care le oferă deja centrul, și de terapie emoțională prin stimulare polisenzorială în vederea schimbării stării emoționale.

Asociația Autism Transilvania va oferi ședințe de interacțiune prin muzică unor copii cu autism, contribuind la dezvoltarea autonomiei personale, a comunicării, al limbajului, a abilităţilor de socializare și de exprimare emoțională, concomitent cu diminuarea comportamentelor inadecvate şi a stereotipiilor.

Programul Asociației Bóbita vizează copii cu boli cronice, oferind suport prin joc dramatic, dans, jocuri experiențiale, terapie prin artă, contribuind la redobândirea echilibrului psihic și fizic ale acestor copii.
Fundația Hospice Emanuel din Oradea oferă intervenţii psihosociale terapeutice în scopul minimalizării distresului şi anxietăţii experimentate de copii în mediul spitalicesc şi asigurării creşterii şi dezvoltării lor optime în perioada internării în spital și după întoarcerea acasă.

Asociaţia Audiosofia se adresează prin acest proiect copiilor hipoacuzici (purtători de implant cohlear sau de aparate auditive convenţionale) printr-un program de terapie prin joc şi dramaterapie. În luna mai 2016 în Bucureşti, 30 de copiii participanţi la proiect vor evolua pe scenă la Congresul European de Dramaterapie şi se va realiza şi un film documentar despre proiect.

Asociaţia HorsEmotion îşi propune îmbunătăţirea calităţii vieţii unui număr de 10 copii instituționalizati care trăiesc cu dizabilități prin servicii de hipoterapie, terapie asistată de animale și terapie prin joacă.

Proiectul conceput de Asociaţia Română pentru Studiu şi Intervenţie în Traumă își propune utilizarea unor metode moderne de evaluare și terapii emoționale în combinație cu grupul de suport folosind tehnici expresive artistice pentru depistarea și terapia tulburărilor de dezvoltare ce apar la copiii instituționalizați care au suferit traume precoce de natură interpersonală.

Obiectivul proiectului Asociaţiei Prosperitas Vitae este recuperarea neuro-psiho-motorie a copilului cu dizabilități prin intervenție timpurie complexă și personalizată, atingerea nivelului de dezvoltare maxim posibil, și crearea bunăstării psihice la o vârstâ cât mai fragedă pentru cei 40 de copii incluşi în proiect.

Asociaţia Kozmutza Flóra îşi continuă activităţile proiectului din anul 2014 pentru 20 de copii. Scopul proiectului este de a îmbunătăți capacitățile motrice deficitare, de a dezvolta independența în apă și de toate zilele, prin activități țintite și ludice de acvaterapie, profitând de efectele benefice ale apei și înotului, și prin aceste experiențe pozitive dezvoltarea auto-evaluării, încrederii în sine și personalității copiilor participanți.

Asociația Lumina va aplica terapie prin joacă pentru copii care suferă de boli limitatoare de viaţă. Prin vizualizare creativă, poveşti terapeutice, stimulare tactilă şi senzorială, nisip kinetic şi „clown-therapy”, cei 17 copii înscrişi în proiect vor fi susţinuţi în in dezvoltarea lor emoţională, în depăşirea momentelor traumatice şi în dezvoltarea mecanismelor de coping şi gestionare a bolii.

Fundaţia de Abilitare Speranţa îşi propune să să continue intervenţia terapeutică prin muzică pentru copii cu dizabilități sau întârzieri în dezvoltare din judeţul Timiş, urmărind dezvoltarea interacţiunii, facilitarea exprimării stărilor emoţionale, dezvoltarea comunicării și limbajului, dezvoltarea motricităţii şi îmbunătăţirea funcţiilor cognitive.

MOL România lansează programul „Permis pentru viitor”

  • MOL România lansează un nou program de responsabilitate socială în sprijinul tinerilor
  • Compania va suporta costurile necesare obținerii permisului de conducere pentru 25 de tineri din medii defavorizate
  • Termenul final pentru depunerea solicitărilor la fundațiile partenere este 19 ianuarie 2016

19 noiembrie 2015, CLUJ-NAPOCA – MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat Programul MOL „Permis pentru Viitor”. Prin acest program vor fi acoperite cheltuielile necesare obținerii permisului de conducere (școala de șoferi și taxele adiacente) pentru 25 de tineri din medii defavorizate, pentru care existența permisului este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă, ori un instrument benefic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în cazul celor care se află deja în activitate.

Programul MOL „Permis pentru Viitor” se derulează în parteneriat cu Salvați Copiii România, Asociația de Protejare a celor Talentați „Nyilas Misi”, Fundația Principesa Margareta a Românieiși Fundația „Sfântul Francisc”. Prin acest program, MOL România va acorda finanţarea necesară obținerii permisului de conducere pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie), în cazul tinerilor cu vârstele cuprinse între 17 și 25 de ani.

„Unii dintre semenii noștri nu au șansa de a porni în viață cu un minim acces la resurse și nu au, în consecință, prea multe oportunități nici în plan profesional. Este poate cea mai mare dovadă a tăriei de caracter ca un om să reușească, în pofida tuturor greutăților materiale, să se ridice și să aibă un start bun în viața profesională. Cu atât mai impresionant este atunci când vorbim despre tineri care provin din medii defavorizate, din familii destrămate, privați de accesul la pregătire și formare profesională. De aceea, MOL România împreună cu Fundația pentru Comunitate și alte patru fundații partenere au inițiat programul Permis pentru Viitor. Un permis de conducere poate însemna un loc de muncă, asigurarea unui viitor pentru un tânăr și pentru membrii familiei sale. Astfel, putem să ajutăm niște tineri să nu pornească în viață cu un dezavantaj, iar efectele unui sprijin la început de drum se multiplică de-a lungul vieții. Este un prim an, suntem la început de drum cu acest program – dar ne bazăm pe experiența noastră și a ONG-urilor partenere în ceea ce privește programele de responsabilitate socială și, în acelaşi timp ne bucurăm că putem avea o influență pozitivă directă în sprijinirea comunității”, a declarat Kinga Daradics, CEO și Country Chairman al MOL România.

Primii 25 de beneficiari ai programului vor fi selectați de către cele cinci ONG-uri partenere, iar fondulprogramului pentru ediția pilot este de 50.000 lei, finanțarea fiind asigurată de către MOL România.

„Organizăm acest program în parteneriat cu alte patru ONG-uri cu experiență de mai mulți ani în colaborarea cu tineri din mediile defavorizate. Programul pe care îl lansăm astăzi, asemenea celorlalte programe de responsabilitate socială dezvoltate de Fundația pentru Comunitate în parteneriat cu MOL România, își propune să răspundă unor nevoi existente în societate și căreia nu i s-a oferit o soluție. În acest caz vorbim despre o categorie socială vulnerabilă – tinerii din mediile defavorizate, care nu au resursele necesare obținerii unei calificări profesionale. Credem că, suportând costurile pe care le presupune obținerea permisului de conducere, le oferim de fapt un avantaj în obținerea unui loc de muncă ceea ce, pe termen mediu și lung, este foarte important pentru ei. Sunt încrezător că această primă ediție a proiectului va fi un succes atât datorită experienței noastre cât și datorită expertizei celorlalte 4 ONG-uri care sunt alături de noi. Fiecare organizație parteneră va promova programul în sfera sa de activitate și va selecta cinci beneficiari în cadrul acestei prime ediții”, a precizat András Imre, Director Executiv al Fundației pentru Comunitate.

În cadrul Programului MOL „Permis pentru Viitor” cetățeni români cu vârsta cuprinsă între 17 și 25 de ani, din medii defavorizate, pot solicita acoperirea cheltuielilor generate de obținerea permisului de conducere categoria B, C, D (inclusiv tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie). Înscrierile se fac la una dintre organizațiile partenere: Fundația pentru Comunitate, Asociația de Protejare a celor Talentați „Nyilas Misi”, Fundația Principesa Margareta a României, Fundația „Sfântul Francisc” și Salvați Copiii România.
Pentru mai multe detalii legate de program şi înscrieri pot fi consultate şi paginile web ale organizaţiilor menţionate. Un solicitant se poate înscrie la o singură organizație.

Termenul final pentru depunerea solicitărilor este 19 ianuarie 2016.

Descărcare

MOL România susține programele de terapie pentru copii grav bolnavi

A fost lansată a șaptea ediție a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor

  • MOL România va acorda sponsorizări în valoare de 313.500 lei pentru copiii care suferă de dizabilităţi, sunt afectaţi de boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecţiuni grave
  • Termenul final pentru depunerea dosarelor de sponsorizare este 30 octombrie 2015
  • Premiul MOL pentru Sănătatea Copiilor a fost acordat Asociației de Călărie Terapeutică Hip-Tep din Aiud
  • În edițiile anterioare ale programului, MOL România a susținut 109 de proiecte cu peste 1.760.000 de lei, în folosul a peste 8.000 de copii

1 octombrie 2015, BUCUREȘTI – MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat cea de-a șaptea ediție a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor, care are ca scop finanțarea proiectelor de terapie emoțională sau terapie prin artă pentru copiii cu boli grave sau care se află în proces de recuperare după afecțiuni severe. Sponsorizările, în valoare totală de 313.500 de lei vor fi acordate organizaţiilor non-profit care desfășoară astfel de proiecte și care îndeplinesc criteriile de jurizare.

Evenimentul de lansare a celei de-a șaptea ediții a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor s-a desfășurat în Amfiteatrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie, în prezența reprezentanților a 17 organizații non-profit care au beneficiat de finanțare în ediția precedentă și care au prezentat proiectele implementate pe parcursul ultimului an.

„Suntem deopotrivă bucuroși și emoționați că reușim de mai bine de șase ani să fim alături de copiii în suferință prin intermediul Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor. Pentru echipa MOL România, beneficiarii acestui program reprezintă un model de curaj și putere. Am fost alături, la bine și la greu, alături de micii luptători și am considerat orice progres medical ca pe o victorie pe care am împărtășit-o.”,a declarat Kinga Daradics, CEO și Country Chairman al MOL România.

Premiul MOL pentru Sănătatea Copiilor, decernat anul acesta pentru a doua oară, a revenit Asociației de Călărie Terapeutică Hip-Tep din Aiud, pentru cel mai bun proiect realizat în cadrul ediției a 6-a, 2014.

Asociația Hip-Tep, beneficiază la ediția a șaptea a programului de finanțarea maximă disponibilă pentru un proiect, în valoare de 20.000 de lei, fără să se înscrie la concursul de proiecte, și desemnează un membru al juriului.

La rândul său, Asociația Little People România, cea care a fost câștigătoarea primului Premiu MOL pentru Sănătatea Copiilor, a folosit banii primiți în beneficiul copiilor bolnavi de cancer, extinzând activitatea Leului Curajos la Târgu Mureș, în Secția Clinică de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean Mureș.

„Pe parcursul derulării proiectelor ediției a șasea a Prograumului MOL – Pentru sănătatea copiilor s-a intensificat colaborarea cu persoanele implicate în sectorul învățământului. Astfel, studenții voluntari care se pregătesc pentru a deveni kinetoterapeuți elaborează articole de specialitate în domeniul hidroterapiei, iar cadrele universitare se implică în supervizarea activității de hipoterapie. De asemenea, asociațiile finanțate au răspuns pozitiv solicitării juriului și au introdus metode și instrumente de măsurare și evaluare profesioniste. Astfel se lărgește aria comunicării terapiilor încă denumite alternative”, a afirmat András Imre, Director Executiv al Fundației pentru Comunitate.

Prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor, o organizație non-guvernamentală poate beneficia de o sumă de maxim 20.000 lei sub formă de pre-finanţare pentru un proiect ce urmează să fie implementat în perioada decembrie 2015 – august 2016. Termenul-limită de depunere a cererilor de finanţare este 30 octombrie 2015, iar fondul total al sponsorizărilor este de 313.500 lei. De la înființare și până în prezent, prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor s-au acordat peste 1.760.000 de lei ONG-urilor care au derulat proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională, incluzând peste 8.000 de beneficiari în activitățile lor.

Programul MOL – Pentru Sănătatea Copiilor este organizat de Fundaţia pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziţie de MOL România. Anunţul programului precum şi formularul de candidatură pot fi descărcate de pe site-urile www.pentrucomunitate.ro şi www.molromania.ro.

Dintreproiectele realizate în cadrul ediției a şasea - 2014

Prin proiectele finanțate s-au implementat terapii eficiente pentru copiii cu nevoi speciale: hipoterapie la Aiud, Timișoara și Carei, meloterapie la Sibiu și Timișoara, terapie combinată la Miercurea-Ciuc și Sfântu Gheorghe, terapie prin artă la Suceava, Bacău, Oradea și Zalău, terapie asistată de animale în Hunedoara și Harghita, tabere speciale pentru copiii cu deficiențe de auz și cu boli canceroase, dramaterapie la București, iar proiectul Leul Curajos al Asociației Little People a fost extins la Târgu Mureș.

Asociația Spitalului de Psihiatrie Gh. Preda Sibiu a implementat primul proiect de Spital Cântător din România pentru 88 de copii aflaţi în îngrijiri de sănătate şi tratament de specialitate și a inclus 80 de aparținători din familiile acestor copii. Derulând tot un proiect de meloterapie, Fundația de Abilitare Speranța din Timișoara a realizat o premieră, combinând această terapie cu hipoterapia în colaborare cu Asociația Horsemotion.

Asociația de călărie terapeutică Hip-Tep din Aiud, Asociația Horsemotion din Timișoara și Asociația Equus din Carei au oferit servicii gratuite de hipoterapie pentru 80 de copiii cu diferite dizabilități și au contribuit la organizarea primei conferințe naționale de hipoterapie.

Proiectul implementat de Asociația Little People România, Aventura Leului Curajos, a fost extins la Secția Clinică de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean Mureș.

Peste 80 de copii hipoacuzici, purtători de aparate auditive convenționale sau de implant cohlear, au beneficiat de proiectul de terapie prin teatru al Asociației Audiosofia din București, participând și în două tabere și prezentând trei spectacole.

Fundația Hospice Emanuel din Oradea și Asociația Lumina din Luncani, Bacău, au derulat proiecte pentru 45 de copii diagnosticați cu boli amenințătoare de viață sau boli limitatoare de viață.

Terapiile combinate au servit îmbunătățirea situației a 90 de copii care frecventează centre de reabilitare din zona Ciucului și din Covasna. Asociația Prosperitas Vitae și Asociaţia pentru Protecţia Familiei Életfa au urmărit creşterea efectelor benefice ale diferitelor metode de terapie.

Asociaţia Kozmutza Flóra din Cluj a implementat proiectul de Hidroterapie pentru 10 copii cu deficiențe multiple și cu autism, școlarizați la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz, incluzând 10 studenți voluntari.

La unicul centru de boli rare din țară, Asociația Prader Willi din Zalău a organizat ședințe de terapie prin artă pentru 45 de copii. Prin proiectul Asociației Licuricii din Suceava, au beneficiat de terapie prin artă 20 de copii cu diabet.

Terapia asistată de animale (câini și ecvide) a fost oferită prin proiectele derulate de Asociația Elfi din Miercurea-Ciuc și Asociația Umanitară Ioana din Clopotiva, Hunedoara, beneficiari fiind 54 de copii din centre de plasament și centre de pedagogie curativă.

Descărcare

Grupul MOL invită antreprenorii să administreze în regim de agenție 35 de benzinării din rețeaua sa extinsă

  • Grupul MOL va face trecerea stațiilor preluate la începutul acestui an la platforma de operare în regim de agenție
  • Antreprenorii care doresc să administreze benzinării sunt invitați să își trimită candidaturile
  • Uniformizarea platformei de operare a benzinăriilor are în vedere excelența operațională și satisfacția clienților

BUCUREȘTI, 24 august, 2015 – Grupul MOL va armoniza platformele de funcționare ale benzinăriilor din rețeaua sa din România, invitând antreprenorii și companiile care doresc să administreze benzinăriile preluate în luna februarie a acestui an să depună scrisori de intenție până la 4 septembrie 2015.

“Majoritatea benzinăriilor MOL România funcționează sub platforma CODO – Company Owned, Dealer Operated, în timp ce rețeaua achiziționată în luna februarie include unități care funcționează sub diverse forme de administrare. Având în vedere necesitatea de a oferi clienților și partenerilor produse și servicii de înaltă calitate și de a asigura respectarea standardelor în întreaga rețea a Grupului MOL în România, invităm antreprenorii să își trimită candidaturile pentru administrarea în regim de agenție a 35 de stații din rețeaua noastră extinsă ”, a declarat Camelia Ene, Head of Retail, MOL România.

Benzinăriile care vor trece la noua platformă de operare sunt amplasate în diferite localități: Adunații Copăceni (jud. Giurgiu), București, Constanța, Corbii Mari (autostrada A1, jud. Dâmbovița), Craiova, Florești (jud. Prahova), Hunedoara, Mărăcineni (jud. Buzău), Oradea, Otopeni, Petroșani, Pitești, Ploiești, Reșița, Rupea (jud. Brașov), Sebeș, Târgoviște, Târgu Jiu, Timișoara, Vladimirescu (jud. Arad).

Agenții trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, cum ar fi să dispună de capital propriu pentru finanțarea afacerii, să depună o scrisoare de garanție bancară, să aibă experiență managerială de cel puțin trei ani precum și aptitudini antreprenoriale și experiență relevantă în vânzarea cu amănuntul și motivarea echipelor.

Pentru administrarea stațiilor pot depune oferte inclusiv agenții actuali ai benzinăriilor, precum și angajații acestora, cu condiția îndeplini criteriilor de preselecție.

Procesul de recrutare are în vedere asigurarea de servicii de cea mai bună calitate clienților, prin selecția riguroasă a partenerilor de afaceri ai Grupului MOL în România.

Antreprenorii interesați să opereze benzinării ale Grupului MOL în România sunt invitați să se înscrie pe site-ul MOL România la adresa: http://molromania.ro/ro/cariera/administratori-benzinarii-mol

Ulterior înscrierii vor primi prin e-mail informații despre administrarea unei stații a Grupului MOL în România și sunt rugați să trimită un CV și o scrisoare de intenție la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până la 4 septembrie, specificând localitatea unde este amplasată stația pentru administrarea căreia candidează. Doar persoanele selectate vor fi invitate să ia parte la etapele ulterioare ale recrutării.

Informațiile privind procesul de selecție sunt disponibile și pe pagina Linkedin a MOL Romania.

MOL România acordă 350.000 lei pentru 493 tineri talentați în cadrul ediției jubiliare a programului „MOL – Pot ajuta?”

  • Peste 900 de tineri s-au înscris la ediția a 10-a a programului „MOL – Pot ajuta?”
  • MOL România sprijină cu 350.000 lei 493 tineri sportivi și artiști, prin cele 138 proiecte câștigătoare
  • În cei 10 ani de existență a programului au fost acordate finanțări în valoare de 2.510.000 lei, pentru 1.665 de tineri sportivi și artiști

14 august 2015, CLUJ – MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat rezultatele celei de-a zecea ediții a Programului MOL de promovare a talentelor „Pot ajuta?”. Fondul total de 350.000 de lei a fost alocat pentru susținerea a 493 tineri talentați în domeniile sportului și al artelor.

Peste 900 de tineri sportivi și artiști din toate regiunile țării s-au înscris la ediția jubiliară a programului „MOL – Pot ajuta?”. Fondul alocat programului a fost majorat anul acesta la 350.000 lei, sumă care a fost împărțită între 138 de proiecte declarate câștigătoare, din care fac parte 493 de tineri talentați.

“Prin programul „MOL – Pot ajuta?” am reușit să contribuim la obținerea de către sportivii români a unor medalii importante la Jocurile Europene, Festivalul Olimpic al Tineretului European şi la alte competiții internaționale importante, desfășurate recent. Pe de altă parte, prin sprijinirea tinerilor talentați în domeniul artelor am arătat prețuirea noastră față de tot ceea ce înseamnă frumosul. Munca acestor tineri minunați și performanțe excepționale trebuie susținute în fiecare clipă iar noi dorim să le fim în continuare parteneri stabili, așa cum suntem de 10 ani ”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman & CEO al companiei MOL România.

Juriul de arte a selectat 39 de proiecte cărora le va fi alocată suma de 120.000 lei, în timp ce la categoria sport au fost alese 86 de proiecte care vor fi susținute cu suma de 160.000 lei. La categoria de vârstă de peste 18 ani – unde sunt invitaţi să se înscrie beneficiarii ediţiilor precedente care au împlinit vârsta majoratului – suma totală de 70.000 lei a fost împărţită între 13 proiecte.

„Din consultarea dosarelor s-a remarcat meticulozitatea și priceperea în completarea formularului de candidatură, fapt ce a condus la conturarea unor proiecte de dezvoltare profesională a tinerilor participanți, în care necesitățile de finanțare au fost bine motivate și argumentate.”, a declarat prof. univ. dr. Nelida Nedelcuț, membru în juriul de arte.

Printre tinerii talentați care vor beneficia de finanțare în ediția jubiliară a Programului MOL de promovare a talentelor „Pot ajuta?” se numără Maria Claudia Gâdea, Andrea Miklós și Emil Imre, sportivi medaliați cu aur la Festivalul Olimpic al Tineretului European; spadasina Amalia Tătăran, medaliată cu aur la Jocurile Europene; Alexandra Predescu, campioană mondială la scrimă; Adina Diaconu, campioană europeană la tenis de masă; Ada Ciontu, câștigătoare a mai multor concursuri internaționale de arte plastice și Mălina Ciobanu, deținătoare a peste 40 de premii naționale și internaționale la vioară.

”Fiind o aplicație relativ simplă, tinerii beneficiari învață ușor elementele de bază ale întocmirii dosarului pentru accesarea fondurilor și capătă curaj în managementul propriilor valori. Experiența bogată și viziunea largă a membrilor juriilor fac posibilă selectarea atât a tinerilor cu performanțe deja recunoscute cât și a acelora aflați la început de drum și care nu au beneficiat încă de afirmare”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației pentru Comunitate.

Rezultatele integrale sunt publicate pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro

Despre program:

Programul „MOL - Pot ajuta?” împlinește 10 ani de la lansare. În cadrul programului „MOL - Pot ajuta?” un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziţiona echipamente şi materiale. Din finanțarea totală a ediţiei a 10-a, 160.000 lei sunt destinați sportului, 120.000 lei domeniului artelor și 70.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.

În cei 10 ani de existență a programului au fost acordate finanțări în valoare de 2.510.000 lei, pentru 1.665 de tineri sportivi și artiști, din care unii au obţinut finanţare în cadrul mai multor ediţii. Aceste sponsorizări au fost acordate în cadrul celor 1088 de proiecte câştigătoare, finanţate în aceşti ani.
Membrii juriului de artă:
Márkos Albert, violonist, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, președintele juriului, Miriam Cuibus, actriță al Teatrului Național Cluj, lector al Facultății de Teatru și TV din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Timotei Nădășan, grafician, director al revistei de artă contemporană IDEA, Nelida Nedelcuț, profesor universitar, prorector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Erich Türk, organist, lector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.
Membrii juriului de sport:
Violeta Beclea Szekely, campioană europeană, vicecampioană olimpică la atletism, director al departamentului de marketing și comunicare din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, președintele juriului, Laura Cârlescu Badea, campioană olimpică și mondială la scrimă, Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic, Simona Richter, antrenorul secund al lotului național feminin de judo, prima medaliată olimpică din România la judo, Doina Sava, antrenor al loturilor naţionale de nataţie.

Rezultatele ediţiei 2015:
×